PR Tea, ediţia I

Am promis că revin şi vă povestesc ce şi cum s-a întâmplat la prima ediţie a PR Tea-ului. 🙂

Am ajuns în Bulgakov cu două ore înainte să înceapă. După ce am rearanjat sala, am pregătit aparatura şi ne-am liniştit, Paul a adresat câteva cuvinte celor prezenţi. Apoi Darius a preluat frâiele şi a început prima ediţie a PR Tea-ului. Am vorbit de branding şi ce înseamnă un brand personal, am băut lapte şi am mâncat biscuiţi. Cei din public au pus întrebări la care li  s-a răspuns prompt. Am povestit despre întâmplările regăsite pe jeg.ro, such as turul României pe bicicletă, turul Europei şi despre cum a ajuns Traian Băsescu să îl numească „puiuţ de comunist” pe invitatul nostru, câţi bani a primit de la Năstase pentru ca i-a făcut blogul adica nimic sau cum au reacţionat oamenii când a anunţat că se sinucide.

Per ansamblu, a fost frumos, a iesit bine. Am râs mult şi am avut la fel de multe emotii. Pentru mine a fost un succes şi o să fie de acum înainte ceva ce am să povestesc cu multa mândrie. Mă şi imaginez cu nepoţeii in jurul meu „Pe vremea mea…” :))  Abia astept a doua ediţie 🙂

DSC02927

DSC02934

DSC02936

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s